Movie
06 Sep 2019

Orădenii vor vedea primii cele mai așteptate filme românești ale anului


Între 6 și 8 septembrie, iubitorii de film din Oradea vor urmări cele mai așteptate titluri românești ale toamnei și îi vor întâlni pe regizorii și protagoniștii lor chiar înainte de lansarea filmelor în cinema.

Cel mai bun lungmetraj din Zilele Filmului Românesc la TIFF Cluj, Arest va rula dumincă în prezența regizorului Andrei Cohn, iar Monștri. (r. Marius Olteanu) câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru Debut și singurul titlu autohton selectat anul acesta la Festivalul de Film de la Berlin, va putea fi următit în prima zi de festival la Filarmonica de Stat din Oradea.

În premieră în România se va vedea dumincă seară, la Filarmonica de Stat din Oradea, cel de-al patrulea lungmetraj semnat de regizorul Cătălin Mitulescu, Heidi, care îl readuce pe marele ecran pe inconfundabilul Gheorghe Visu, în rolul unui polițist determinat să facă lumină într-un caz de trafic de persoane.

În avanpremieră, pe 6 septembrie, orădenii sunt invitați să urmărească filmul anului - La Gomera (r. Corneliu Porumboiu), propunerea României la Oscar. Sâmbătă seară, în sala Filarmonicii, va rula pe marele ecran MO, debutul regizorului Radu Dragomir, cu Dana Rogoz, prezentă la întâlnirea cu cinefilii.