În numele Tatălui
16+
În numele Tatălui 16+
Documentare și text: Elena Vlădăreanu
Cu: Virgil Aioanei, Carmen Florescu, Ozana Oancea
Scenografia: Elisabeta GëdoRegia: Robert Bălan
Durata: 1h 30
Producător: Asociația Art No More (2018)
Proiect cultural co-finanțat de AFCN/ Parteneri: Tranzit.ro, Casa de pariuri literare/
Finanțator: Uniter
Spectacol nerecomandat sub 16 ani.
Fie că îți iei libertatea de a refuza o religie, fie, dimpotrivă, ești practicant, la un moment dat se va vorbi și decide în numele tău, va trebui să dai socoteală. ”În numele Tatălui” este despre oameni și despre istorii personale, despre cum mediul religios interferează cu viața intimă, profesională și socială, despre schimbări, acceptări și suferință, despre formare și ”zestre culturală” A vorbi despre religie și identitate religioasă într-un moment în care a fi religios echivalează cu a susține public o agendă politică cel puțin controversată este un act de curaj. A împacheta confesiunile și opiniile și amintirile unei vieți religioase intense și active, cu bune și cu rele, într-un spectacol de teatru este atât un prilej de asumare a religiei ca dimensiune esențială a vieții private, cât și un start al dialogului.
Festivaluri: Festivalul Național de Teatru 2018, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 2018, East by East Cluj 2018, Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent 2018.
Premii: 4 premii la Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent 2018 (cel mai bun spectacol, cel mai bun actor – Virgil Aioanei, cea mai bună actriță – Ozana Oancea, premiul pentru dramaturgia spectacolului – Elena Vlădăreanu)
Extrase de presă:
Despre conceptul spectacolului ne spune regizorul Robert Bălan: „E primul spectacol din proiectul finanțat de AFCN, «Teatru intim». E un proiect care merge pe două componente ce țin de intimitate: temă și mod de prezentare. E un spectacol fără acțiuni scenice, decor, muzică, lumină, aplauze la final. E un spectacol alcătuit din mai multe mărturii, iar scopul meu principal a fost să nu distrug textul cu nu știu ce intervenții teatrale. Sigur că spectacole alcătuite din monologuri am mai văzut. Însă aici e foarte importantă atmosfera spațiului. Și relația pe care o creăm cu spectatorii, care, deși nu sunt puși să facă nimic, sunt totuși parte integrantă din spectacol. Pentru mine, foarte important este îndemnul la toleranță și ascultare din prima confesiune. Spectacolul nu este o critică la adresa religiei sau a vreunei confesiuni. E un puzzle cu lucruri bune și rele pe această temă. Important e cum marchează întâmplările astea din copilărie viața adultului”.
https://fnt.ro/2018/publicul-parte-integranta-din-spectacolul-in-numele-tatalui/
Spectacol imersiv în realitatea imediată a spectatorilor, În numele Tatălui (regia Robert Bălan) e o formă de teatru documentar ce cartografiază nevoia apartenenței la o religie sau motivațiile refuzului ei. E un subiect de acută actualitate în societatea românească de azi, caracterizată de o covîrșitoare majoritate declarată religios-practicantă, dar și cu un segment ateu aparținînd cu precădere generației tinere urbane. Spectacolul expune fațetele dogmei constrîngătoare și practicile excluderii și anatemizării celor situați extra muros față de norma majorității.
Oana Cristea Grigorescu – Observator cultural
https://www.observatorcultural.ro/articol/doua-ucidere-tatalui/
În numele Tatălui pune în discuție, pornind de la experiențe reale, rațiunile intime ale religiozității, mutațiile relaționale și modul în care apartenența la colectivități de credință (creștină) dezvoltă gîndiri logice, articulate pînă în cele mai mici detalii – ceea ce nu le împiedică să aibă potențiale consecințe devastatoare, sînt doar greu de relegat ca irelevante sau nebunești.
Iulia Popovici – Observator cultural
https://www.observatorcultural.ro/articol/din-dragoste-pentru-dumnezeu/
În numele Tatălui refuză să acuze sau să apere o religie sau un comportament, panoramează nevoi şi tare care se dezvoltă simbiotic în jurul ideii de credinţă şi al formelor instituţionale ale acesteia. Regizorul Robert Bălan alege să accentueze civilismul spectacolului său, să-i sterilizeze (aproape) complet teatralitatea, pentru a facilita accesul spectatorului la dezbatere şi confesiune deopotrivă, astfel că show-ul trece din starea civilă performativă în starea civilă pur şi simplu, anulînd aplauzele şi continuînd firesc discuţia, dincolo de scenariu, cu publicul.
Oana Stoica – Dilema Veche
http://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/religia-e-atunci-cind