Ruta 181: Fragmente ale unei călătorii în Palestina-Israel / Route 181: Fragments of a Journay in Palestine-Israel
În timpul Celei de-a Doua Intifade, în vara lui 2002, israelianul Eyal Sivan și palestinianul Michel Khleifi au pornit într-o călătorie prin teritoriul lor comun, începând din Gaza, aflată în sudul Israelului, și până în Galilea, în nordul țării - de-a lungul granițelor stabilite în Rezoluția nr. 181 adoptată de către ONU în 1947 prin care Palestina era împărțită în două state. În loc să facă un film în care să reconstituie etapele istorice ale acestei partajări nefinalizate, au ales să intre în dialog cu diverse persoane întâlnite în drumul lor - o varietate de figuri din toate mediile sociale, de toate vârstele, genurile sexuale, naționalitățile, religiile și adeziunile politice -, dându-le, astfel, dreptul la cuvânt. Conversațiile se nasc din brusca apariție în viața lor a acestor doi cineaști, fiecare provenind din câte o „parte” a liniei de separație, dornici să exploreze natura arbitrară și temporară a acestei demarcații politice (din ce în ce mai pregnantă în peisaj), cât și efectele sale devastatoare asupra locuitorilor săi și a urmașilor lor. Cu toții vorbesc despre pace, însă din perspective divergente și, după cum se pare, ireconciliabile.
Regia: Michel Khleifi, Eyal Sivan
Durată: 272 min
V.O.: arabă, ebraică, engleză, italiană
Subtitrare: engleză, română
PREMII SI FESTIVALURI
Yamagata International Documentary Film Festival 2005
Cinéma du Réel 2004
San Francisco International Film Festival 2004