Seven Beauties
F-Sides Cineclub
Seven Beauties
F-Sides Cineclub
(1975), 115’
R. Lina Wertmüller, Italia
18 septembrie, ora 20:30, Cinema Elvire Popesco, în parteneriat cu Instituto Italiano di Cultura di Bucarest
Nominalizat la patru premii Oscar, primind inclusiv prima nominalizare pentru categoria regie acordată vreodată unei femei.
Pasqualino Frafuso, cunoscut drept Pasqualino Settebellezze (Seven Beauties), își duce existența ca hoț de speță joasă în Napoliul anilor 30’. De fapt, el trăiește pe urma celor șapte surori dansatoare, aflate sub autoritatea sa în calitate de bărbatul casei (rol pe care și-l însușeste cu gusto în lipsa tatălui). În timp ce pretinde să protejeze onoarea familiei, Pasqualino ucide un alt criminal și este arestat. Pornirea războiului îl vede înrolat în armată, capturat de germani și în ultimul rând, trimis într-un lagăr de concentrare, de unde încearcă să evadeze.
•••
“Proporțiile istorice ale Pasqualino Settebellezze / Seven Beauties au un dublu sens: vorbim o dată de istoria cinemaului, căci această satiră neagră a Linei Wertmüller marchează și prima nominalizare vreodată a unei femei la Premiul Oscar pentru cea mai bună regie. Mai apoi vorbim despre Istoria cu I mare, filmul lui Wertmüller plasându-și acțiunea într-un lagăr de concentrare și sondând cele mai grele întrebări care s-au pus în jurul ororii celui de-Al Doilea Război Mondial.
De la vina colectivă și vina individuală la noțiunea de „supraviețuire” și la marea problemă a reprezentării Holocaustului, Pasqualino Settebellezze e un studiu al omului în situații extreme și al demnității acolo unde ea lipsește, fie pentru că n-a existat de la început, fie pentru că a fost știrbită sistematic și genocidar.
A spune despre titularul Pasqualino că e un antierou ar fi un dulce alint – acest ștrengar napolitan devenit criminal și, în fine, prizonier în lagăr e unul dintre cei mai mari oportuniști ai cinemaului italian. Cât ne aflăm pe terenul crimelor de cartier, Wertmüller analizează cu mult tact, ba chiar umor, dimensiunile acestui măscărici scăldat în machism și ipocrizie masculină doar ca, odată cu frontul și capturarea lui Pasqualino de către soldații germani ca dezertor, să ne ducă din carnaval în iad.
Cronica dezumanizării, deopotrivă interne și externe, la care îl supune scenariul pe Pasqualino – transformarea sa din agresor în victimă – propune niște mari și complexe dileme: pălește monstruozitatea dacă e pusă în fața unei monstruozități și mai mari? Care sunt limitele morale ale autoconservării?
Pasqualino Settebellezze e departe de a fi unul dintre cele mai explicite filme filmate vreodată, dar aerul lui sulfuros îți pune un nod în gât, devoalându-ți un circ al infernului menit să zguduie cu toată puterea busola morală a spectatorului.”
– Dora Leu, critic de film
Pe spectrul nostru de emoții, sentimente și trăiri din experiența vizionării se află: dezgust, contrariere, oroare, reziliență, rezistență, dezumanizare.
