FARMECUL DISCRET AL BURGHEZIEI / LE CHARME DISCRET DE LA BOURGEOISIE

Regizor: Luis Buñuel
Distribuție: Fernando Rey, Paul Frankeur, Delphine Seyrig, Jean-Pierre Cassel, Michel Piccoli
Durată: 1h 42m
Ország: Franţa
Anul: 1972

Franţa / 1972 / 102’ / DCP / color / s.rom. / Comedie suprarealistă

R: Luis Buñuel

Cu: Fernando Rey, Paul Frankeur, Delphine Seyrig

După André Bazin, Luis Buñuel are ceva din atitudinea unui taur surprins și orbit de luminile arenei. Această observație, culeasă dintr-o colecție de eseuri și interviuri care se concentrează asupra unui așa-zis „cinema al cruzimii”, nu este altceva decât o tentativă a lui Bazin de a dezminți miturile create în jurul (sensibilității) cineastului de origine spaniolă. Buñuel devine cunoscut încă de la sfârșitul anilor ’20, odată cu lansarea scurtmetrajului CÂINELE ANDALUZ. Scris împreună cu Salvador Dalí, pictor-pilon al grupării suprarealiste, acest film a fost conceput ca o critică (și un atac, cel puțin din punct de vedere vizual) la adresa burgheziei intelectuale a vremii. Spre exasperarea autorilor, filmul este apreciat și recuperat tocmai de inamic, care, în mod paradoxal, pare a fi singurul în măsură să aprecieze în timp real valoarea inovativă a scurtmetrajului. În deceniile ce îi vor urma, filmul va ajunge să fie considerat drept una din primele forme pur cinematografice – verdict cu siguranță lingușitor pentru suprarealiști, al căror ideal era, încă de la începuturile mișcării, găsirea unei forme de expresie pură și nemediată pentru gândurile și visele care traversează percepția oricărui individ. Buñuel nu a încetat niciodată să critice și să parodieze valorile vătămătoare ce stau la baza stilului de viață burghez. La peste 40 de ani de la CÂINELE ANDALUZ, el realizează FARMECUL DISCRET AL BURGHEZIEI, care îi va aduce două nominalizări și un premiu Oscar. În loc să le arate cu degetul, filmul atacă moravurile burgheze întocmai din miezul lor, precum o insectă (sau un bug) care se inserează în sistem și declanșează o catastrofă. Pauline Kael notează cu justețe faptul că realizatorul, ajuns la 72 de ani la apariția filmului, abordează obiectul său consacrat de studiu (și, odinioară, de furie) cu un amuzament proaspăt și detașat, mulțumindu-se să picteze tabloul unui „spectacol de vodevil cosmic”. Protagoniștii, un grup de prieteni format simetric din trei femei (Delphine Seyrig, Bulle Ogier și Stéphane Audran) și trei bărbați (Fernando Rey, Paul Frankeur și Jean-Pierre Cassel), încearcă în repetate rânduri să ia masa împreună. Pe cât de simplu, pe atât de complicat: masa este deturnată încontinuu de diverși agitatori, fie ei intruși în spațiul domestic, fie simple deraieri ale conștientului în spațiul oniric. Parodia este și ea discretă: în draga sa manieră suprarealistă, Buñuel perforează inconștientul unor personaje-simptom ale clasei mijlocii superioare, ale căror ridiculizate frici, dorințe și tentații fac să tresară firul narativ. FARMECUL DISCRET AL BURGHEZIEI este compus dintr-o serie de abateri: dacă, pentru o clipă, lucrurile par să fi intrat pe făgașul lor normal, realizăm imediat că acest echilibru este unul fals și că tot ceea ce am înțeles până atunci se va prăbuși asemenea unui platou de filmare instalat cu stângăcie. Grupul de prieteni (sau, mai bine spus, de complici) avansează cu convingere pe un drum de țară deșertat, care pare însă să îi respingă în mod organic. Dacă anumite anomalii ale filmului apar și dispar cu o viteză care se eschivează simțului realității, alte fragmente persistă și, prin însăși repetiția lor, reușesc să stabilească o punte solidă între vis și realitate.