Neuropsihiatrul german Johann Spittler este unul din puţinii specialişti atestaţi pentru a evalua capacitatea decizională a celor care aplică pentru sinucidere asistată. De-a lungul a mai bine de două decenii, a examinat suferinzi de boli terminale, afecţiuni psihiatrice sau ambele, aprobând sinuciderea în mai bine de 700 de cazuri şi însoţind personal pe ultimul drum un număr semnificativ din aceşti indivizi....Vezi mai multe detalii
Ibrahim şi Zehra sunt soţ şi soţie. O afurisită de măsuţă de cafea va duce la o ceartă pe cinste, iar lucrurile vor degenera când o greşeală pe care o poate face oricine se transformă în panică şi minciuni una după alta. Uneori, a ascunde adevărul poate avea consecinţe cumplite!
Jos are 55 de ani şi este un infractor mărunt bântuit de atâtea ghinioane, încât familia şi prietenii sfârşesc prin a-şi pierde complet respectul pentru el. Când o afacere cu droguri se termină dezastruos, Jos e tot mai convins că o forţă misterioasă îl pedepseşte, aşa că se aruncă într-o disperată căutare pentru a-şi desluşi destinul şi locul în lume.
Au trecut şase ani de la moartea mamei ei, iar Sári încearcă din răsputeri să ţină familia unită. Pentru asta, preia rolul mamei care găsea mereu ceva de făcut şi înregistra adesea micile activităţi ale familiei pe o veche cameră pe casetă VHS. Sári începe să-şi filmeze cele mai apropiate trei rude de sex masculin, fiecare cu propriile probleme precum anxietate, singurătate extremă sau obiceiuri autodestructive....Vezi mai multe detalii
O greşeală tragică dă peste cap viaţa unui tată, punându-i în pericol mariajul şi copleşindu-l cu sentimente de vină. Ameninţat cu închisoarea, bărbatul începe să se întrebe dacă mai merită să trăiască. Dar când el şi soţia îşi dau seama că tragedia nu a fost provocată de un eşec personal, ci de ceva adânc ascuns în mintea umană, drumul îngust spre iertare începe să li se deschidă în faţă....Vezi mai multe detalii
Lansat în 1980, Arrebato a devenit filmul-cult suprem al cinematografiei spaniole contemporane. El şi enigmaticul său regizor, Iván Zulueta, sunt legaţi de o istorie întunecată în care cinema-ul, adicţiile şi autodistrugerea se întrepătrund. Documentarul retrasează sinuosul itinerariu al vieţii legendarului regizor.
În timpul unei vizite de Crăciun în satul lor din Ungaria, un frate și o soră se reîntâlnesc cu persoane cunoscute din trecutul lor. Pe fondul festivităților de iarnă și al băuturii care curge din belşug, cei doi se confruntă cu ce au lăsat în urmă, nostalgia și drumul pe care şi l-au ales.
După o confruntare violentă, adolescentul rebel Lang moare şi se trezeşte în trupul surorii mai mari, Shanshan. Captivi între viaţă şi moarte, cei doi fraţi se bat pe unicul lor corp, iar povestea lor vorbeşte despre vină, dragoste şi limitele identităţii. O combinaţie de realism urban lipsit de menajamente şi elemente de suprarealism metafizic, Nu sunt eu este un studiu bântuitor al legăturilor de familie şi al nevoii umane de a fi văzut.
În urma unei sarcini neplanificate, Adél începe să-şi pună sub semnul întrebării viitorul în Paris şi prieteniile legate în oraşul de adopţie. În Berlin, Becky s-a săturat să mai aştepte partenerul ideal pentru a avea un copil, aşa că decide să devină mamă pe cont propriu. În Budapesta, Nóra se apropie de momentul când va adopta un copil şi, deşi este pe deplin hotărâtă să persevereze în iniţiativa ei, este tot mai conştientă de contradicţiile emoţionale şi presiunea socială ridicate de aceasta....Vezi mai multe detalii
Daphne vine de pe o insulă îndepărtată şi ar putea fi noua speranţă a Greciei la o Medalie Olimpică la judo. Sportiva ajunge la Atena însoţită de antrenorul ei, Yuri, şi e gata de orice pentru a-şi îndeplini visul. La rândul său, Yuri e gata de un nou început după ce s-a îndepărtat în ultimii ani de lumea judo-ului, din motive numai de el ştiute....Vezi mai multe detalii